Fiica mea începe clasa pregătitoare luna aceasta, și pe lângă entuziasmul nostru cu care așteptăm experiențele, prietenii, comunitatea nouă, am început să caut rechizite potrivite pentru ea. M-am documentat, și am ajuns la concluzia, că majoritatea produselor de papetărie și a instrumentelor de scris, dăunează grav mediului și sănătății copiilor noștri.

Fiind o mamă care își iubește copiii peste măsură – la fel ca tine – în orice fac, mă gândesc la viitorul lor – la alegerea școlii, în ceea ce privește mâncarea, joaca etc. Mă gândesc de cele mai multe ori pe termen lung și îmi pun întrebarea: „Ceea ce fac acum, ce impact va avea atunci când copiii mei vor deveni adulți?”

Și am înțeles, că și cumpărăturile pe care le fac acum vor avea efect asupra viitorului copiilor mei, deoarece prin alegerile mele contribui sau nu la distrugerea naturii, la poluarea apei și aerului, la consolidarea consumismului care exploatează peste orice măsură resursele planetei.

De aceea, noi vom începe anul școlar cu rechizite produse în mod ecologic și sustenabil și care nu conțin toxine care să dăuneze sănătății copiilor. Cum să alegem astfel de produse? Îți arăt criteriile acum în funcție de categorii:


  1. 1. Papetărie

Ai știut că industria hârtiei este una dintre cele mai poluante industrii de pe planetă? Fabricanții de hârtie și celuloză emit anual cca. 212 milioane de tone de substanțe periculoase în aer și apă, inclusiv mercur, un toxic neurologic și dioxină, care este cancerigen. Industria hârtiei ocupă locul al patrulea pe lista celor mai mari emițători de gaze cu efect de seră și locul trei dintre cei mai mari utilizatori de apă la nivel mondial!

Majoritatea produselor de papetărie care se găsesc la noi, provin din surse necontrolate, obținute din pădurile defrișate în mod masiv din Canada, Amazonia, Rusia, Indonezia, Polonia și România!

Mai multe informații despre starea și importanța pădurilor poți citi aici:

http://www.greenpeace.org/austria/de/themen/urwaelder/was-wir-tun/jahr-der-waelder/ - în germană

http://www.wwf.ro/campanii/salvati_padurile_virgine_/ - în română

http://www.wwf.ro/ce_facem/paduri/radarul_pdurilor/?_ga=1.121336520.1759947312.1472667029 – în română

http://wwf.panda.org/about_our_earth/deforestation/ - date actuale, din 2015, de la WWF – în engleză.

Look for Earth-Friendly School Supplies: http://www.greenamerica.org/livinggreen/2010backtoschool.cfm - în engleză

 Imagine Greenpeace din 2012 din Indonesia, pădure defrișată pentru hârtie

Ce poți face tu?

Cumpără caiete, hârtie, bloc de desen, șervețele de hârtie etc. din hârtie reciclată sau marcate cu semnul FSC (Forestry Stewardship Council) și PEFC (processed chlorine-free – fabricat fără clor).

Pe de o parte, dacă folosești hârtie reciclată pentru care nu este nevoie de surse noi de lemn, contribui la protejarea pădurilor de defrișare, pe de altă parte, susții procedurile de reciclare, care economisesc rezervele naturii. Aproape jumătate din „recolta” anuală de lemn a lumii este folosită pentru a produce hârtie. Producerea hârtiei reciclate consumă cu 30-60% mai puțină energie, decât producerea aceleași cantități de hârtie din lemn nou. Se reduce și poluarea aerului cu 74-95%, precum și poluarea apei cu 35%.

Hârtie din materii prime noi vs. hârtie de copiat reciclată

 

1 tonă de hârtie din materie primă nouă

1 tonă de hârtie reciclată

Economisirea în urma reciclării

Copaci

24 de copaci

0 copaci

100%

Energie

9700 kWh

6440 kWh

30%

Gaze cu efect de seră (echivalentul în CO2)

2540 kg

1607 kg

37%

Ape uzate

86500 l

43000 l

50%

Deșeuri solide

871 kg

530 l

39%

 

Care sunt semnele care certifică originea hârtiei?

  1. 2. Creioane

Legat de problema defrișării este și subiectul creioanelor, liniarelor și a altor rechizite din lemn. De cele mai multe ori, lemnul folosit provine din aceleași surse iresponsabile față de distrugerile provocate naturii și este prelucrat fără ca în procesul de fabricare să fie luată în considerare folosirea economică a resurselor naturii. Totodată, vopseaua folosită pentru colorarea lor nu este verificată dacă conține sau nu substanțe toxice, iar copiii ronțăie adeseori creioanele, ingerând astfel vopseaua.

 

Ce poți face tu?

Să cumperi creioane de culoarea lemnului, nevopsite, nelăcuite și care au certificarea FSC, însemnând că lemnul utilizat provine din păduri administrate în mod sustenabil.

Pentru copiii mai mari, creioanele cu mină sunt o alegere bună, deoarece acestea se pot utiliza timp de ani de zile, ceea ce înseamnă un consum redus de resurse și energie. Atenție însă, ca și creionul să fie fabricat din materiale sigure, care nu conțin substanțe toxice, ftalați etc. (mai multe informații la următorul punct)

 

  1. 3. Pixuri, stilouri, markere, carioci

Când a fost ultima dată, când ai schimbat mina unui pix, după ce s-a terminat cerneala din ea? Nici nu mai ții minte, așa-i? Fiindcă ne-am obișnuit ca pixurile să fie de unică folosință: dacă nu mai scriu, le aruncăm și ne luăm altul. Că doar nu sunt scumpe.

Într-adevăr, poți cumpăra un pix cu câțiva bani, însă pentru fabricarea lui se folosesc materiale poluante, se consumă apă în exces, energie (care la rândul ei se produce tot din resursele naturii – regenerabile sau nu), este transportat peste mări și țări, contribuind și astfel la creșterea volumului gazelor de seră și a cărui întreg proces de fabricație adaugă toxine, poluanți în aer, în apă, în sol.

Merită? Pentru cei care câștig bani din acesta, cu siguranță merită. Pentru noi însă și pentru copii noștri? Nu cred.


Acestea au fost aspectele de protecția mediului, urmează aspectele sănătății:

ÖkoTest Germania a testat carioci din comerț și a constatat că doar 6 din cele 20 de pachete testate conțin doar substanțe sigure. Restul, deci 70%, conțineau ori în exterior, ori în interior substanțe periculoase. De exemplu, s-au găsit urme de cadmiu, un metal toxic pentru organism (cancerigen), care este interzis de fapt în U.E., plumb într-o cantitate care depășește limita admisă (plumbul este de asemenea un metal greu toxic pentru organism), iar dacă copii ronțăie sau ling carioca, aceste substanțe ajung în corpul lor. De asemenea, în 12 mărci s-au găsit compuși organici halogeni, o grupă de substanțe foarte controversată, care poate avea efecte negative asupra creierului, iar una dintre mărci conține anilină, care este suspectată a fi cancerigenă.

Carioacele pot conține și benzen, utilizat ca și solvent, care este considerat cancerigen, toxic și care deteriorează celulele, iar carcasa lor poate fi fabricat din PVC, unul dintre tipurile cele mai periculoase de plastic, care conține ftalați, BPA etc. Despre PVC vom vorbi și la punctul următor.

Aici poți citi rezultatele testelor (în germană) http://www.oekotest.de/cgi/index.cgi?artnr=96866&bernr=07&seite=00

Markerele de toate tipurile (permanent, whiteboard etc.) nu au voie să ajungă în mâinile copiilor, deoarece conțin substanțe volatile organice (VOC). 

Testul a dovedit și faptul că produsele fabricate în Europa erau de cele mai multe ori mai sigure, însă există multă marfă importată din țări precum China, Malaisia sau India, unde nu sunt în vigoare aceleași standarde de calitate – iar produsele respective nu se controlează de către autoritățile din Europa. Și probabil că sunt controlate cu atât mai puțin la noi, în România.

Atenție, chiar și produsele unor mărci cunoscute pot fi fabricate în țări îndepărtate, conținând astfel substanțe periculoase, precum alte produse no-name.

Care sunt alternativele?

Există pixuri din materiale reciclate (hârtie, plastic), din lemn certificat FSC și a căror mină se poate schimba. Astfel, se reduce în mod semnificativ necesarul de materie primă, procesul de fabricație devine mai ecologic, iar având în vedere durata de viață lungă a acestor instrumente de scris, și tu vei economisi bani.

 

  1. 4. Penare, ghiozdane

Ce este important la alegerea penarului și ghiozdanului potrivit? Personajul preferat din desenele animate, prețul sau siguranța copilului tău? Întrebarea pare fără rost, deoarece siguranța este în mod clar pe primul loc, iar celalte două criterii urmează abia după aceasta – dar în realitate nu se întâmplă așa.

Când mergi într-un magazin sau cauți prin internet ghiozdanul pentru copilul tău, probabil că ești liniștită, că toate produsele la alegere sunt sigure pentru sănătate. Din păcate, nu este așa. Majoritatea acestor rechizite sunt fabricate în China – ceea ce aproape garantează următoarele: conțin o sumedenie de substanțe nocive sănătății copilului tău; au fost fabricate în condiții inumane pentru muncitori; în urma procedurii de fabricație au fost poluate aerul, apa și solul; s-au emis gaze cu efect de seră, transportul adăugând din nou o cantitate uriașă de gaze în atmosferă; foarte probabil se vor deteriora în decurs de un an, pentru ca anul viitor să fii nevoită să cumperi altele.

Apare din nou întrebarea: Merită pentru tine și copilul tău? Nu cred.

Alternativele:

Sunt mai greu de găsit. În orice caz, trebuie căutate ghiozdane fabricate în Europa, preferabil din alte materiale decât PVC. Eu de exemplu am căutat pe internet persoane care fac produse „handmade”, genți, rucsacuri etc. și am comandat un rucsac de la una dintre ele. Nu va fi mai scump decât o variantă mai bună din magazin, și va fi din materiale naturale – din păcate fără Elsa, dar asta este ...

Este important să evităm produsele din PVC, deoarece clorura de vinil, substanța din care se fabrică PVC-ul, este un cunoscut cancerigen. Pe lângă acest lucru, multe produse PVC conțin ftalați care perturbă sistemul endocrin. Ftalații au fost interziși între timp în jucării (ceea ce nu înseamnă că majoritatea jucăriilor fabricate în China nu le conțin), însă nu sunt restricționate în rechizitele școlare.

 “Copii nu sunt niște mici adulți” spune Mike Schade* de la organizația nonprofit „Center For Health, Environment and Justice” (Centrul pentru sănătate, mediu și dreptate”. „Creierul și corpul lor în dezvoltare, metabolismul și comportamentul îi fac vulnerabili în mod deosebit față de chimicale toxice emise în ciclul de viață a PVC-ului.”

Schade evidențiază faptul că, datorită acestei vulnerabilități, chiar și expunerea la cantități mici de PVC poate însemna un pericol, deoarece acesta emite în mod constant substanțe chimice periculoase. 

Din fabricarea și arderea PVC-ului rezultă dioxine, un grup de chimicale foarte periculoase, cunoscuți cancerigeni, care pot deteriora sistemul imunitar și reproductiv.

*sursa: http://www.greenamerica.org/livinggreen/2010backtoschool.cfm - în engleză

  1. 5. Radieră, liniar, ascuțitoare

Și radierele sunt fabricate din PVC. Specialiștii recomandă, să evităm cumpărarea radierelor colorate, care au tot felul de forme interesante, și să căutăm variante din cauciuc natural. În ceea ce privește liniarul și ascuțitoarele – mai bine să alegem varianta din lemn (liniar) și metal (ascuțitoare), deoarece acestea au o durată de viață mult mai lungă, astfel nu trebuie să le cumpărăm foarte des.

  1. 6. Cutie pentru sandwich, sticlă pentru băutură

Problema plasticurilor toxice o întâlnim și la alegerea cutiei pentru sandwich și a sticluței pentru băutură. Oricât de frumoase, colorate și vesele ar fi variantele care se găsesc acum peste tot cu personajele din desenele animate, MAJORITATEA SUNT NOCIVE! Sunt fabricate din PVC, din PET, conțin ftalați, BPA și alte substanțe toxice, care pot intra în mâncarea și lichidul consumate. Majoritatea sunt fabricate în China, la fel ca și ghiozdanele și penarele, având aceleași efecte negative asupra mediului

Alternativele?

Într-adevăr, sunt mai scumpe sau unele chiar foarte scumpe. Variantele cele mai accesibile la preț și care sunt relativ sigure, sunt cutiile fabricate din PP (polipropilenă, având numărul 5 în tringhiul cu săgeți ), cel mai sigur tip de plastic în momentul de față - și mai bine, dacă nu conțin BPA și ftalați. Se pot cumpăra astfel de cutii și din materiale naturale, de exemplu din fibre de bambus, sau din alte derivate din plante. Însă, o bună alegere o reprezintă și cutiile din inox, care sunt sigure, rezistente și au o lungă durată de viață. Într-adevăr, sunt mai grele și mai zgomotoase.

 

Concluzie:

Atât din punct de vedere al sănătății copiilor noștri, cât și în ceea ce privește protejarea mediului pentru viitorul lor, cea mai bună alegere este în totdeauna, dacă cumpărăm produse de bună calitate, cu o lungă durată de viață, din surse cât mai sigure, preferabil din materii prime refolosite, astfel ajung cât mai puține lucruri la gunoi. Să încercăm să găsim produse care nu conțin substanțe periculoase, unde ne ajută semnele CE și EN71/3, care certifică faptul că substanțele chimice din produs nu depășesc limitele stabilite de către UE.

Sursa - în maghiară: http://tudatosvasarlo.hu/cikk/tudatosabb-iskolakezdeshez

 


Posibile argumente contra produselor alternative:

  1. 1. sunt mai greu de găsit – deoarece din păcate cererea la noi nu este încă mare. În Austria de exemplu, 90% dintre caiete sunt fabricate din hârtie reciclată.  Putem schimba chiar noi acest lucru, prin căutarea și cumpărarea acestora.

 

  1. 2. sunt mai scumpe. Poți găsi în supermarketuri caiete cu 19 bani, creioane cu 50 de bani, etc. Dar acesta nu este prețul real. Gândește-te, cum poate un caiet să coste doar 19 sau 69 de bani, și să aducă profit atât producătorului, cât și distribuitorului, cât și vânzătorului final? Nu se poate. Cineva rămâne pe dinafară.